Lansarea noului BMW X2 stă sub semnul neconvenţionalului. Pe 24 februarie, service-ul Automobile Bavaria Otopeni s-a transformat într-o veritabilă sală de concerte. Invitat special al evenimentului a fost noul model BMW X2, în prima prezentare pe piaţa din România. Abordarea relevă spiritul curajos şi extrovertit al noului model care a strălucit în această asociere surprinzătoare între muzica clasică şi o hală de service. Ca parte a Festivalului Europe Now, în cadrul evenimentului, a fost susţinut şi recitalul de Bach al violoncelistului german Alban Gerhard.

În cadrul evenimentului a fost prezentată şi expoziţia de fotografie „First contact” a lui Mihai Baloianu, dedicată noului BMW X2. Sesiunea de fotografii a fost realizată la Viena, în luna februarie, ca parte a unui program regional de promovare care urmează să fie demarat oficial odată cu debutul modelului pe piaţă.

Programul recitalului lui Alban Gerhardt a inclus o selecţie din Suitele pentru violoncel ale lui Johann Sebastian Bach. „Am căutat un spaţiu care să completeze muzica lui Bach – una foarte tehnică, de o precizie matematică. Service-ul de automobile, cu scule, motoare şi maşini în pregătire, ridicate pe elevator, s-a dovedit o alegere foarte bună. Cu multă tehnologie vine şi noul BMW X2, de la tracţiunea integrală inteligentă BMW xDrive la soluţii unice în segment, precum sofisticatul sistem Head-Up Display”, explică Alexandru Şeremet, Corporate communication manager BMW Group România, legătura între concert şi prezentarea noului BMW X2.

Citeşte şi Actele necesare la schimbarea permisului auto pentru anul 2018

Noul BMW X2 este pregătit pentru lansarea din showroom-urile din România pe 2 martie, în această săptămână. Noul model se remarcă prin designul cel mai extrovertit din gama BMW X, cu forme arcuite de coupé, dar şi un spaţiu interior surprinzător. BMW X2 preia sistemele de asistenţă şi conectivitate din segmentele superioare şi se remarcă prin soluţii unice în clasă, aşa cum este sistemul Head-Up Display pentru proiectarea informaţiilor pe parbriz sau farurile adaptive LED.

Ca marcă a prezenţei extrovertite debutează şi o nouă organizare internă, sub denumirea de modele – „M Sport” şi „M Sport X” care vin cu transformări importante de design.

Noul model este disponibil cu un preţ de început de 39 720 Euro cu TVA inclus pentru versiunea X2 sDrive20i (motor diesel de 2 litri şi o putere maximă de 192 CP). Sunt disponibile la debut şi două motorizări diesel de doi litri – xDrive20d (190 CP şi un preţ de 42363 Euro cu TVA) şi xDrive25d (231 CP şi  un preţ de 43495 Euro cu TVA).