Porsche Mission E va fi lansat în producție de serie în 2019, iar planurile inițiale vizau 20.000 de unități pe an.

Cu toate acestea, constructorul german a dezvăluit că analizează varianta de a crește capacitatea de producție peste acest prag, ca urmare a feedback-ului pozitiv primit din partea potențialilor clienți. „Feedback-ul pozitiv pentru Mission E ne face să fim foarte optimiști în privința cererii”, explică Detlev von Platen, membru în consiliul de administrație al Porsche.

Lansarea modelului face parte din planul de invesititii inițial de 3 miliarde de euro în mașini electrice și hibride, însă constructorul german a anunțat recent dublarea acestei sume la 6 miliarde de euro. Banii vor fi folosiți inclusiv pentru dezvoltarea unor versiuni ale lui Mission E, ale altor modele derivate din Mission E, dar și pentru eventualitatea de a lansa o nouă generație.

Vă reamintim că, în versiune de concept, Porsche Mission E oferea peste 600 de cai putere și era capabil să accelereze de la 0 la 100 km/h în mai puțin de 3.5 secunde. Versiunea de serie a lui Porsche Mission E ar urma să fie disponibilă și cu o serie de sisteme de conducere autonomă (nivelul 4 din 5). În plus, constructorul german nu exclude posibilitatea realizării unor update-uri software printr-o conexiune la internet.

Pe de altă parte, Porsche a dezvăluit că 60% dintre unitățile Panamera vândute în Europa au sistem de propulsie hibrid, iar constructorul analizează în continuare oportunitatea lansării unui Macan electric.

Via Automotive News